Explore the World of Poetry

Lumea mea ce mi-e de-ajuns l-asemeni unei văi din munti Ce-nconjurată e de stânci, De stânci de nepătruns. lar ele-asemeni unul zid Ce-ncearcă să ascund-o mare, Ascund pamântul meu de vis Pe care nimeni altul nu îl are. Şi nu e suflet între oameni, Să ştie raiul pământesc, în care dragoste, de semeni, Dorintele ţi se-mplinesc. Dar poarta tu o vei găsi, Spre lumea mea, de o doreşti, Când amândoi ne vom iubi. Eu te iubesc. Tu mă iubeşti?

Uitat de lume şi de tine, Sufletul ce stă în mine, Îşi ascunde nulitatea Cântărind eternitatea. Ce este o zi pentru o gâză? Ea poate fi eternitatea, Dar poetul fără-o muză Îi ascunde-nsemnătatea. Ce-nseamnă anul pentru-o floare Ce înfloreşte-o zi şi moare? El poate fi eternitatea, Dar nouă ne arată doar etatea. Ce e veacul pentru-o frunză? El poate fi eternitatea, Dar copacul se amuză Măsurând longevitatea. Există oare eternitatea ?! Sau e o clipă a unei lumi, Cărei nu-i ştim

Vreau să plâng, să urlu și să strig, Ard iubirea ce ți-o port, Când, vântu care suflă aprig, Mi-aduce-aminte că nu-s mort. Din piept inima să-mi zmulg, E tot ce mi-a rămas, Alerg, dar calul meu e murg, Mai am doar un popas. Flăcări mă păzesc de frig, Corăbii nu mai sunt în port, Ajung, pe creste să te strig, Degeaba tu mai faci un tort. E frig ce vine din amurg Și pescăruși-s fără glas. La tine, lacrimi mi se scurg. Când demonii mă cheamă-n glas.